Dan Mihalache câștigă procesul cu ANI și ar putea candida

Dan Mihalache câștigă procesul cu ANI și ar putea candida
Publicat: 10/04/2014, 22:20
Actualizat: 29/07/2014, 23:40

Mihalache a declarat pentru MEDIAFAX că după doi ani de zile a câștigat procesul cu ANI, în care era acuzat de incompatibilitate, decizia fiind luată în mod definitiv la Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Eu respect hotărârile justiției și mă bucur mai ales că în justiție mai sunt oameni normali la cap care să înțeleagă de fapt care sunt sensurile legislației care privesc integritatea și incompatibilitatea în România. Nu pot decât să mă bucur că mi s-a făcut dreptate, într-un fel sau altul, și nu am de gând să duc mai departe această discuție nici măcar în raport cu ANI”, a declarat Mihalache.

Întrebat dacă în urma sentinței ANI intenționează să ocupe o funcție publică, având în vedere că nu va avea o interdicție asociată în acest sens, Mihalache a răspuns: „Poate că voi candida pentru o funcție publică aleasă în perioada următoare”.

Agenția Națională de Integritate anunța în noiembrie 2012 că a constatat, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Sorin Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului la acea dată.

Dan Mihalache declara atunci că îl va da în judecată pe șeful ANI, Horia Georgescu, referindu-se la acesta cu formula „această jigodie frustrată”.

Decizia ANI a fost contestată de Mihalache în instanță.

Ulterior, Mihalache a fost demis de către premierul Victor Ponta din funcția de la SGG, motivul fiind declarațiile făcute în acea perioadă de acesta la adresa SUA.

ANI constatase, în urma procedurilor de evaluare, încălcarea legislației privind regimul juridic al incompatibilităților de către Sorin Dan Mihalache, secretar general adjunct al Guvernului.

În urma evaluărilor demarate la data de 31 iulie 2012, s-a constatat faptul că Sorin Dan Mihalache s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 10 mai – 8 iunie 2012, întrucât a exercitat, simultan, atât funcția de secretar general adjunct al Guvernului, cu rang de secretar de stat, cât și funcția de administrator în cadrul SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL, încălcând, astfel, dispozițiile art. 84), alin.1), lit. c) și alin. 2), precum și art. 86, alin. 1) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, preciza ANI.

Începând cu data de 10 mai 2012, Sorin Dan Mihalache exercita funcția de secretar general adjunct al Guvernului.

În perioada 10 martie 2010 – 8 iunie 2012, Mihalache a deținut funcția de administrator în cadrul SC DIB MEDIA CONSULTANCY SRL, conform evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

De asemenea, Sorin Dan Mihalache a continuat să exercite calitatea de administrator în cadrul societății până în luna august 2012, așa cum rezultă din documentele transmise de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Astfel, arăta ANI, au fost identificate elemente în sensul încălcării legislației privind regimul juridic al incompatibilităților, deoarece, potrivit dispozițiilor 84), alin.1), lit. c) și alin. 2) precum și art. 86, alin.1) din Legea nr. 161/2003, „funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu: (…) funcția de (…) administrator (…) la societățile comerciale (…). Funcția de secretar de stat, funcția de subsecretar de stat și funcțiile asimilate acestora sunt incompatibile cu exercitarea altei funcții publice de autoritate, precum și cu exercitarea funcțiilor prevăzute la alin. (1) lit. b) – i)”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine este principalul suspect în cazul fetiței găsite moartă într-o râpă. A fost ridicat de...
Sebastian Dobrincu a dat-o uitării pe Ioana Ignat și s-a lăsat anturat la prima strigare...
FOTO. Are 75 de ani, dar arată ca la 30, are o avere impresionantă și...
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
„Să fie conștienți cu ce se joacă.” Putin amenință că va lovi țările din Europa...
Cine este și cu ce se ocupă soția lui Radu Mazăre, de fapt. Roxana e...
'Avea inima de PIATRĂ'! Afecțiunea medicală RARĂ de care suferea bărbatul
Fratele Raisei, fetița dispărută în Dolj și găsită moartă într-o râpă, a fost luat de...
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Cine este principalul suspect în cazul morții Raisei. Polițiștii l-au reținut și dus la audieri....
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Câte clase trebuie să ai ca să dai de permis în 2024?
Una dintre cele mai frumoase biserici gotice târzii din Transilvania va fi restaurată
ERUPȚIE MONSTRU pe Soare! Radiații și PLASMĂ în drum spre Pământ
Se schimbă plăcuțele de înmatriculare. Intră în vigoare din 7 iunie. Ce șoferi trebuie să...
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
S-a aflat cine este principalul suspect al crimei din Dolj: "Am căutat în zona aia...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
10 obiecte despre care n-ai știut că sunt făcute din petrol
×